Studiul China

In ciuda masurilor luate, sanatatea Americii se degradeaza de la o zi la alta. Desi cheltuim mai multi bani pe cap de locuitor pentru ingrijirea sanatatii decat orice alta societate din lume, doua treimi dintre americani sunt supraponderali, iar peste 15 milioane sunt diabetici, numarul lor crescand cu mare viteza. Bolile de inima au o incidenta la fel de mare ca acum treizeci de ani, iar razboiul impotriva cancerului, declansat in anii ‘70, s-a dovedit a fi un esec lamentabil. Jumatate din americani au o problema de sanatate care necesita prescrierea de medicamente in fiecare saptamana, si peste 100 de milioane de americani au valori prea mari ale colesterolului.

Pentru ca lucrurile sa fie si mai rele, copiii si tinerii americani tind sa se imbolnaveasca incepand de la varste din ce in ce mai fragede. O treime din copiii americani sunt supraponderali sau prezinta riscul de a deveni supraponderali. Un numar din ce in ce mai mare dintre ei cad prada unei forme de diabet care pana nu demult putea fi gasita numai la adulti, dupa care sunt indopati cu medicamente.

Iar cauza tuturor acestor probleme este de fiecare data aceeasi: masa de dimineata, masa de pranz si masa de seara.

Studiul China prezinta un mesaj clar si concis de speranta, risipind multe mituri si dezinformari legate de starea de sanatate. Daca doresti sa fii sanatos, schimba-ti dieta alimentara.

„Studiul China efectuat de Colin Campbell este o lucrare importanta si usor de citit. Impreuna cu fiul sau Tom, el comenteaza aici diferite studii referitoare la relatia dintre dieta si boala. Concluziile sale cu privire la consecintele daunatoare ale consumului de proteine de origine animala sunt incredibile. La fel de surprinzatoare a fost si dificultatea de a prezenta rezultatele pe care le-a obtinut publicului larg. Este o istorie care merita citita.” - Robert C. Richardson, doctor in stiinte, laureat al Premiului Nobel.

„Studiul poate fi considerat un Grand-Prix in domeniul epidemiologiei.” - New York Times

Fragment din carte:

"SA NE INTOARCEM LA PROTEINE 

Nu vreau sa spun cu asta ca nitritii ar fi inofensivi. Exista intr-adevar o anumita posibilitate (oricat de improbabila ar parea), ca ei sa genereze cancer, fapt suficient pentru ca opinia publica sa devina alarmata. Ce s-ar intampla insa daca cercetatorii ar obtine rezultate stiintifice mult mai impresionante, in sensul ca ar fi mult mai substantiale? Ce s-ar intampla daca ar fi descoperit un produs chimic capabil sa genereze cancer in proportie de 100% la animalele de laborator, in timp ce absenta lui relativa ar limita cancerul la 0% din cazuri? Mai mult, ce s-ar intampla daca aceasta substanta chimica ar genera astfel de rezultate in urma unor doze obisnuite, si nu a dozelor extrem de mari folosite in experimentele cu NSAR? Descoperirea unei asemenea substante chimice ar fi Sfantul Graal al cercetarii in domeniul cancerului. Implicatiile pentru sanatatea oamenilor ar fi enorme. Concluzia ar fi ca aceasta substanta chimica ar trebui sa fie mult mai de temut decat nitritii sau Alarul, si chiar mai semnificativa decat aflatoxina, unul din cancerigenii cei mai teribili cunoscuti la ora actuala. 
Ei bine, exact asta am descoperit eu in studiul cercetatorilor indieni, cand eram in Filipine. Substanta cu pricina erau proteinele administrate cobailor in doze care se incadreaza in consumul obisnuit. Proteinele! Aceste rezultate m-au socat. In studiul indian, desi toti cobaii ar fi trebuit sa fie predispusi in egala masura pentru a face cancer la ficat dupa ce li s-a administrat aflatoxina, doar cei care au fost hraniti cu proteine in proportie de 20% au facut cancer, in timp ce cei hraniti cu proteine in proportie de doar 5% nu s-au imbolnavit. 
Oamenii de stiinta, inclusiv eu, sunt prin excelenta sceptici, in special atunci cand se confrunta cu rezultate prea spectaculoase. De fapt, noi consideram ca este raspunderea noastra sa punem sub semnul intrebarii si sa exploram aceste descoperiri incredibile. De pilda, am putea suspecta ca aceasta descoperire este specifica exclusiv pentru cobaii expusi la aflatoxina, nu si pentru alte specii, inclusiv pentru oameni. Poate ca rezultatele obtinute au fost influentate de alte substante nutritive necunoscute. Poate ca distinsul profesor de la MIT avea dreptate; poate ca cele doua grupe de animale din studiul indian au fost inversate, fapt care a produs aceasta incurcatura... "