Dar sunt sigur ca voi ridica valul nepasarii de pe trecutul nostru, uitat cu buna stiinta, pe care imi doresc sa-l intorc tinerilor sub forma lacrimei menita sa le friga palma atunci cand adapostesc in causul ei tarana binecuvantata a acestui colt de rai ca intr-un giulgiu din flori de mar.
Ma voi stradui sa privesc, dintr-un timp care nu mai este, fiecare aripa franta, fiecare vreme cazuta, fiecare gand ramas fara gand, pana voi izbuti sa strig: ”Dezbraca-ma, Doamne, de ei si de mine”! (Florin Horvath)