Pachet Autor J.M. Coetzee - 5 TITLURI

J.M. Coetzee
163,90 RON 131,12 RON
Pachetul Autor J.M. Coetzee - 5 TITLURI contine:
  1. Dezonoare 
  2. Moartea lui Isus
  3. Tinuturi in crepuscul
  4. Scene de viata provinciala
  5. Zilele de scoala ale lui Isus
Stoc epuizat

Durata de livrare: 1-3 zile lucratoare

Cod Produs: pachet_autor_jmcoetzee Ai nevoie de ajutor? 0733.940.772
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Caracteristici
  • Review-uri (0)
Scene de viata provinciala
Scene de viata provinciala. Copilarie. Tinerete. Miezul verii

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura

Putini scriitori se bucura de o asemenea apreciere critica internationala si de atat de multi admiratori in lumea literara ca J.M. Coetzee. Si totusi laureatul Premiului Nobel pentru literatura a vorbit rar despre sine inainte de publicarea volumului Copilarie, in 1997, o poveste stralucit scrisa, evocand radacinile si inceputurile unui tanar autor. Au urmat apoi Tinerete, intens, cu multe aspecte sensibile, si Miezul verii, inovator si surprinzator de amuzant. Trei volume de memorii fictionalizate, acum revizuite de J.M. Coetzee si reunite sub un singur titlu, Scene de viata provinciala, se constituie intr-un portret sfasietor, desi adesea comic, al artistului care se lupta sa-si gaseasca propriul drum, dezamagit de relatiile amoroase, lumea universitara si climatul politic incins din Cape Town in epoca apartheidului, un portret realizat de unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii.

Nici o tragedie nu marcheaza primii ani ai micului John, nici o trauma nu ii umbreste copilaria. Totusi, baiatul se simte — si apoi, din orgoliu, alege sa fie — singur si la scoala, si in familie. Dar lipsa de comunicare si comuniune are un pandant: privirea lucida asupra realitatii. Drumul spre adevarata intelegere si dreapta judecata nu este insa usor, mai cu seama in regimul de apartheid al Africii de Sud. Impins de dorinta de a deveni poet, tanarul absolvent al facultatii de matematica fuge la Londra. Aici traieste acut sentimentul imposturii si se adanceste intr-o depresie care ii seaca energiile. Intr-un univers fara perspective, dominat de aceleasi automatisme care ii definesc lui insusi existenta cotidiana, rareori intrerupte de experiente erotice sordide, esecul pare sa-i guverneze orice incercare de a comunica. Ca si aparenta incapacitate de a-si intelege semenii, asa cum reiese din marturisirile catorva persoane care i-au fost aproape in varii momente ale vietii — patru femei si un barbat —, intervievate de un jurnalist acreditat sa-i inchege biografia regretatului scriitor John Coetzee. Apare astfel portretul unei sensibilitati exacerbate, lipsite de alinare atat in mediul edenic al fermei bunicilor, cat si alaturi de femeile in prezenta carora a indraznit sa-si abandoneze masca taciturnului. Cinci interviuri catusi de putin magu¬litoare, chiar socante, ce ilumineaza noi fatete ale personajului Coetzee, dar enigma persista, caci ele nu-i intregesc niciodata portretul.

Traducere revizuita si note de Irina Horea
 

Zilele de scoala ale lui Isus
• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura

Roman nominalizat la Man Booker Prize in 2016, Zilele de scoala ale lui Isus continua strania si fascinanta poveste a micului David si a parintilor sai, protagonistii din Copilaria lui Isus. Situata la granita dintre alegorie, distopie si roman de idei, naratiunea lui Coetzee nu ofera raspunsuri, ci le adreseaza cititorilor intrebari fundamentale.

Zilele de scoala ale lui Isus continua explorarea fictionala a experientelor unui copil intr-o lume nelinistitoare. Evadand din Novilla, prima lor oprire in lumea noua imaginata de Coetzee in Copilaria lui Isus, unde personajele isi incep viata fara amintirile trecutului de dincolo de ocean, micul David, Simon si Ines ajung in orasul Estrella. Zilieri la o ferma, apoi angajati in oras, cei doi parinti sui generis incearca sa construiasca un prezent si un viitor pentru fiul lor adoptiv. Dar viata unei asezari modeste nu este scutita de violenta, de pasiuni devoratoare si fatale. Confruntat cu raul inexplicabil, David gaseste consolare in armonia matematica a muzicii si dansului, care ii ofera, prin tipare imuabile, certitudini.

Traducere de Irina Horea

 

Tinuturi in crepuscul
Primul roman al lui J.M. Coetzee, Tinuturi in crepuscul, cristalizeaza, prin doua povesti distincte, teme sensibile, precum cea a razboiului, cu toate atrocitatile lui, a iubirii si mitogenezei, ideea de apartenenta la o natiune sau la o etnie si fenomenul ciocnirii civilizatiilor, asa cum se intampla, pe de o parte, intre colonistii olandezi si populatiile bastinase africane in secolul al XVIII-lea, iar pe de alta parte, intre Statele Unite ale Americii si civilizatia Orientului Indepartat in timpul conflictului din Vietnam, care a marcat istoria celor doua tari in secolul trecut.

Prin personajele si povestile pe care le contureaza, Coetzee propune un roman al relatiilor disfunctionale, deopotriva cu ceilalti si cu sine, al jocurilor de putere si al exploatarii conjuncturale a pozitiilor de forta, replicate in contexte istorice si spatii geografice complet diferite.

Dezonoare
• Autor distins cu Booker Prize pentru literatura

Castigand Booker Prize in 1999 cu romanul Dezonoare, indiscutabil capodopera sa de pana acum, J.M. Coetzee a devenit primul scriitor caruia i s-a atribuit de doua ori acest prestigios premiu (intaia data in 1983, pentru Viata si vremurile lui Michael K). Dezonoare a mai primit Commonwealth Writers’ Prize in 2000 si a fost ecranizat in 2008 in regia lui Steve Jacobs, cu John Malkovich in rolul principal.

Dupa doua casnicii esuate si o cariera stagnanta la Universitatea din Cape Town, dezabuzatul profesor David Lurie comite un gest necugetat: are o aventura cu o studenta. Odata descoperit, refuza sa-si asume calvarul caintei publice pentru a-si pastra postul si accepta cu seninatate, ba chiar cu sfidare, sa fie concediat. Planuieste un nou inceput: sa se retraga la ferma fiicei lui, Lucy, un paradis bucolic unde-si va putea scrie opera. Nimic mai simplu, crede David. Insa in Africa de Sud post-apartheid lucrurile sunt, de fapt, foarte complicate si, mai ales, periculoase. La scurt timp dupa ce se stabileste la tara si incearca sa-si regaseasca echilibrul, ferma este atacata de trei tineri de culoare. Incapabil sa-si protejeze fiica, David se simte coplesit a doua oara de dezonoare. Dar suferinta lui nu se poate compara cu incercarile prin care va fi nevoita sa treaca Lucy.

In 2006, ziarul britanic The Observer a desemnat Dezonoare „Cel mai bun roman din ultimii 25 de ani scris in engleza in afara Statelor Unite ale Americii“. In anii urmatori,Dezonoare se afla pe lista din ziarul The Guardian a „Celor mai bune 100 de romane scrise in engleza“, inclusiv in 2015, de cand dateaza actualizarea acestei liste.

Traducere de Felicia Mardale

Moartea lui Isus
"Moartea lui Isus" este ultimul roman din fascinanta trilogie distopica imaginata de J.M. Coetzee, care mai cuprinde "Copilaria lui Isus" si "Anii de scoala ai lui Isus". Protagonistul David isi implineste destinul tragic, a carui semnificatie le scapa celor mai multi (inclusiv parintilor lui adoptivi), desi orfanii, exclusii si marginalii il percep ca pe un profet sau mantuitor.

Simon, Ines si David traiesc de patru ani in Estrella, iar existenta lor a intrat pe un fagas al calmei rutine familiale. Simon e angajat la o firma publicitara, Ines a devenit coproprietara unui magazin prosper, iar David, in varsta de zece ani, urmeaza cursurile de dans de la academie. Ii place sa joace fotbal cu baietii din cartier, sub privirea atenta a lui Simon. Intr-una din zile, pe marginea terenului apare un anume Dr. Fabricante, care conduce un orfelinat. Este momentul care va schimba radical destinul lui David si al tuturor celor din jurul lui. Copilul decide sa-si paraseasca familia adoptiva, raspunzand vocatiei sale exceptionale, doar de el pe deplin inteleasa.

Editura: Humanitas

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!