Sezonul secetos - Gabriela Babnik

... i-am zambit si eu. Dupa ce ca era aproape sa mor tra‑ versand strada, acum vrei sa‑mi duci geanta? Doar atat si nimic mai mult? Nu, nu se pune problema ca nu as sti cum merg lucrurile pe acest continent – fara sarutari in vazul lumii, fara tinut de mana pe strada, cu atat mai putin intre doua persoane de sex opus, si, ca regula generala, fara niciun gest de intimitate in public –, insa doar sa‑mi care geanta, cand ceea ce‑mi trecea mie prin minte era un deget in gura sau o mana pe pantec, era oricum prea de tot. Am dat din cap, ce altceva puteam sa fac?
 
Inca de cand eram copil, de fiecare data cand imi doream ceva, dadeam din cap. „Nu e nevoie, ma descurc.“ Dar bineinteles ca, printre randuri, spuneam exact opusul si cred ca el a inteles perfect asta. Inca de pe cealalta parte a drumului, scaldata de soare.
 
Mai tarziu, cand mergeam unul langa celalalt, atat de incet si de usor, ca doua flori de bumbac purtate de vartejuri de praf, mi‑a luat oricum geanta. Am mers la un hotel din apropiere, unde altundeva am fi putut sa mergem?
 
O femeie ca mine si un barbat ca el. Stand in picioare, era cu doua capete mai inalt decat mine. Dar eram obisnuita de acasa cu barbati inalti.