Trenul spre Samarkand

Romanul atinge dimensiuni de epos: asemenea lui Odiseu, Hercule sau Iason, Deev, personajul cel mai pregnant conturat, poate ucigasul unora dintre parintii orfanilor pe care-i are in grija, trebuie sa lupte, pentru a-i salva pe copii, cu raul absolut, care se infatiseaza sub diferite chipuri: foamete, molima, tradare, crima. Sentimentul de pericol permanent e insotit de momente neasteptate de tandrete si iubire, de uluitoare gesturi de solidaritate, de emotionante dovezi de sacrificiu personal.
 
Anul 1923. Tanara Uniune Sovietica e un taram haotic, bantuit de o foamete crunta si inca zguduit de ultimele zvacniri ale Razboiului Civil. Neinduratoarea politica a rechizitionarilor a ucis milioane de oameni, a pustiit sate, a destramat familii si a lasat fara adapost mii de copii, care acum ratacesc flamanzi peste tot. Combatantul fortelor civile de tineret Deev primeste misiunea de a forma un tren care sa transporte cinci sute de copii de la Kazan pana in Samarkandul mai indestulat. Astfel incepe o calatorie aventuroasa, de sase saptamani, din padurile de pe malul Volgai si stepele kazahe pana in desertul Kizilkum si muntii Turkestanului, desfasurand o panza fabuloasa, pe care sunt zugravite destine, personaje pline de culoare (cazaci albi, tarani porniti in bejenie, cekisti, basmaci si, mai ales, micii vagabonzi excentrici), iubiri, gesturi exaltate sau suferinte tacute, umor, cruzime si speranta - intr-o alternare de lumina si intuneric demna de marea pictura si acea vivacitate cinematografica a scenelor cu care ne-a obisnuit deja Guzel Iahina.
 
Pot spune ca astfel de carti se nasc foarte rar si ele ii schimba pe toti cei care le citesc. Toti ne amintim acest sentiment de la Platonov: cele citite te-au schimbat. Mie [cartea aceasta] mi-a amintit si de calatoriile lui Marco Polo si ale lui Afanasi Nikitin in intangibilul si luxuriantul Orient, pe taramul indestularii si al cruzimii salbatice, atractia caldurii cumplite, a dogoarei, a mirajului desertului. In plus, este, slava Domnului, o robinsoniada. Un gen care promite salvarea in final. - Elena Kostiukovici
 
Misiunea terapeutica pe care si-o ia asupra sa Guzel Iahina in acest roman este, intr-un anumit sens, aceeasi pe care si-au asumat-o Ahmatova si Soljenitin in Rusia, dar si autori care au abordat tema sclaviei in America ori a Holocaustului, precum Toni Morrison sau William Styron. Iar sensibilitatea fata de astfel de teme este in sine marca unui mare scriitor. - gorky.media
 
Pe cititorul romanului Trenul spre Samarkand il asteapta un nou vartej de trairi, o noua calatorie prin timp si spatiu. Fapte si documente istorice sustin fictiunea asa cum traversele mentin stabilitatea sinelor de tren. Si se naste o realitate artistica foarte credibila. Eroi care au trait cu un veac in urma pun o intrebare care-l tulbura si pe omul modern: Cum trebuie sa fie iubirea? Activa? Oarba? Rabdatoare? Necrutatoare? - Procitenie