Munca actorului cu sine insusi, vol. 2

Arta este o meserie plina de mistere, dar si de reguli. In celebra sa lucrare, Stanislavski vorbeste despre cum corpul actorului devine expresia imaginatiei, despre puterea pe care vocea o da cuvantului, despre pauzele care taie respiratia, despre psihologia gestului in scena si despre etica unui actor la lucru, printre altele. Discursul lui se apropie cu blandete si curiozitate de cele mai profunde resorturi ale tehnicii teatrale, intr-o confesiune onesta, profund emotionanta in dorinta ei de a prinde orice sens intr-o arta atat de vie.

Desi acest al doilea volum a ramas neterminat, el reuseste sa desavarseasca „sistemul“ lui Stanislavski, atent explicat in primul volum. Munca actorului cu sine insusi ramane o lucrare revolutionara, care a facut trecerea intre doua modalitati radical diferite de a privi lumea si de a o reda pe scena.

„Doar oamenii – interpretii simfoniei sau ai piesei – insufletesc din interior, prin trairile lor, subtextul operei pe care o transmit, in care, la fel ca in artist, se dezvaluie ascunzatorile sufletului, esenta interioara gratie careia a fost creata opera. Sensul creatiei este in subtext. Fara el, cuvantul nu are rost pe scena. In momentul creatiei, cuvantul vine de la poet, iar subtextul, de la artist. Daca ar fi altfel, spectatorul nu ar mai vrea sa mearga la teatru ca sa-l vada pe actor, ci ar sta acasa si ar citi piesa.“