Ipostaze ale mortii intr-un timp al dorintei. Incercare de antropologie psihanalitica

Teoria psihanalitica reprezinta mai facil viata decat moartea, desi cele doua pulsiuni fundamentale nu pot fi gandite separat. Cu toate acestea, dintr-un reflex necesar, cand privim spre jocul (psihic al) existentei, ne indreptam fata spre Eros.

Intreaga antropologie, inca de pe vremea cand nu stia ca se va chema asa, ar putea fi pusa sub semnul faimoasei chestionari a lui Montaigne: Comment peut-on etre Persan? Intr-adevar, antropologia este o permanent (re)descoperire si (re)gandire a diferentei, a Celuilalt – initial exotic, apoi tot mai apropiat – ca diferit de Noi si totusi Om, totusi asemanator cu noi. Toate acestea s-au realizat insa – si, intr-un fel, au putut sa se realizeze – doar la umbra unei mari taceri, a unei chestionari gemene, dar reprimate: Comment peut-on etre mort ?Moartea ca fiind „quinta essentia oricarei alteritati“, dupa cum se exprima Matei Georgescu, chipul mortii ca revers absolut al oricarei identitati a trebuit sa se faca nevazut pentru ca diferentele vietii sa capete mai multa vizibilitate, sa poata fi analizate, masurate si ordonate. Pe de o parte, aceasta reprimare a Mortii – de fapt, mai larg, a pulsiunilor – se inscrie in ceea ce Norbert Elias numea in 1939 „procesul civilizarii“.