Ma gandesc sa-i pun capat

Jake. Iubita lui. Impreuna, si totusi fiecare singur. O masina. Un drum de tara interminabil, labirintic, nefast. Un monolog plin de angoase si de intrebari existentiale. Noapte. Frig. O ferma izolata. Parintii lui. Un Apelant misterios. Frici si indoieli nerostite. Tensiune crescanda. Un om de serviciu. Furtuni de zapada si crize declansate de ganduri ce nu-ti dau pace. O scoala veche. Coridoare straniu de pustii, pe care parca le cunosti dintr-o alta viata. Fuga. Iarasi fuga. Alegeri imposibile. Ciclicitate. Sfarsit.


Ca o piesa de teatru aproape muta, cartea lui IAIN REID te absoarbe in valtoarea bizareriilor si a enigmelor ei, pentru ca apoi sa te arunce afara tot neinitiat. La final esti si mai debusolat, si mai contrariat decat la inceput. Rememorarile naratoarei si dialogul paralel al celor doua instante straine care vorbesc parca dintr-un viitor deja intamplat alcatuiesc intriga desfasurata in mai putin de douazeci si patru de ore. Douazeci si patru de ore fatale.