Narcis si Gura-de-Aur

O ultima calatorie ii provoaca boala si, in cele din urma, moartea. 
Fragment din cartea "Narcis si Gura-de-Aur" de Hermann Hesse

"Narcis se pleca inflacarat spre acest suflet tanar, ale carui soi si chemare le recunoscu repede. Gura-de-Aur il admira cu ardoare pe invatatorul sau cel frumos si cu mult mai invatat decat el. Insa Gura-de-Aur era timid; nu gasea alt mod de a-l cuceri pe Narcis decat sa se straduiasca pana la epuizare sa devina un elev atent si studios. Si nu numai timiditatea il retinea. Il mai retinea presimtirea ca Narcis ar reprezenta o primejdie pentru el. Nu si-l putea alege drept ideal si exemplu pe abatele cel bun si umil, si totodata pe eruditul, pe lucidul Narcis. Totusi, jinduia cu toate puterile tineretii dupa aceste doua idealuri neimpacate, ceea ce adesea il facea sa sufere. Cateodata, in primele luni de scoara, Gura-de-Aur isi simtea inima atat de tulburata si patrunsa de sfasietoare indoieli, incat era teribil de ispitit sa fuga sau sa-si descarce necazul si mania launtrica in raporturile sale cu colegii. Adeseori el, blajinul, se dezlantuia pe neasteptate, o gluma sau vreo mica obraznicie a unui scolar il facea atat de naprasnic, de salbatic si de rau, incat nu se mai putea stapani decat cu pretul unei incordari extreme si atunci intorcea spatele celui din fata lui, fara o vorba, cu ochii inchisi si palid de moarte. Apoi il cauta in grajd pe calutul sau Bless, isi rezema capul de gatul lui, il saruta si plangea langa el. Incetul cu incetul, suferinta lui spori si deveni evidenta. Obrajii i se subtiau, privirea ii era stinsa, rasul lui, indragit de toti, devenea tot mai rar.
El insusi nu-si dadea seama de starea sa."