Alexandru Odobescu

"Un scritor atipic care nu si-a seris opera pe care biografia lui o merita." lata o rostire incomoda, demna de a fi epitaful unui personaj inegal in cultura romana. Adica, a unui erudit care a trait dupa toate pasiunile intelectuale ale unui clasic si dupa toate dezordinile unui avangardist. Cu capul in antichitate si inima in modernitate, Odobescu a fost o fizionomie morala atipica pentru secolul XIX: un estet dezgustat de politica si sedus de diplomatie, niciodata asezat, nici in cariera, nici in viata personala, fidel institutiilor - indiferent ca vorbim despre familie ca celula sociala sau despre academie ca microsocietate intelectuala, si poate tocmai de aceea, un neobosit calator. Are microbul crestinului duminical si patima turistului estival, dar intre aceste carente, monumentul vietii lui se compune din sclipirile geniale care, in final, l-au cucerit si pe Eugen Simion. "

Odobescu n-a intrat pana acum in scenariul criticii mele", marturiseste academicianul si criticul literar. Dar atunci cand Odobescu nu a mai putut fi intarziat in protocolul hermeneutic al lui Eugen Simion, figura carturarului roman si-a castigat un loc in acele tipologii umane - complete, universale, eclectice, de-a dreptul vitruviene - pe care numai fibra criticii literare le poate anima.

Nu avem de a face, asadar, cu un alt Odobescu, anunta Simion, cu prudenta, ci cu un "romantic erudit si anxios, iubitor de reverii clasicizante", care traieste istoria favorita criticului - secolul al XIX-lea - antagonizand cu " doi mesianici chibzuiti si un vizionar mistic": Balcescu, Kogalniceanu si Ghica."